Festivalul National de Literatura „MARIN PREDA”
Publicat de Cosmin Meca, 14 octombrie 2016, 11:20
In judeţul Teleorman s-a defasurat editia a XV-a Festivalului naţional de literatură “Marin Preda”, reluat în urmă cu trei ani. La Sala de ședințe a Consiliului Județean Teleorman au avut loc manifestările finale ale celei de-a XV-a ediții a Festivalului, proiect cultural derulat în organizarea Consiliului Județean Teleorman și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, în parteneriat cu Primăria Comunei Siliştea Gumeşti şi Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman şi în colaborare cu revistele: „Luceafărul de dimineaţă” (Bucureşti), „Argeş” (Piteşti), „Bucureştiul literar şi artistic” (Bucureşti), „Litere” (Târgovişte), „Pro Saeculum” (Focşani) şi „Caligraf” (Alexandria).
La Alexandria, la care au participat peste 60 de scriitori și publiciști din București și din țară, dar și din județul Teleorman, s-au desfasurat urmatoarele evenimente : Simpozionul „Marin Preda: pactul ficțional cu istoria”; festivitatea de decernare a Premiilor celei de a XV-a ediţii a Festivalului Naţional de Literatură „Marin Preda” de catre scriitorul Horia Garbea, presedintele juriului; acordarea Diplomei de Excelență pentru sprijinirea scriitorilor din Teleorman; lansarea volumului „Marin Preda. Anii formării intelectuale”, datorat istoricului literar Stan V. Cristea, și lansarea romanului „Dulce ca pelinul”, al prozatorului Ștefan Mitroi.
De asemenea au mai fost lansate volumul „Festivalul Național de Literatură «Marin Preda», ediția XV-a, 2016, Caietul premianților” și numărul special al Revistei de Cultură „Caligraf”, totodată fiind organizate Expoziţia de carte „Marin Preda, mereu actual”, realizată de Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman, și Expoziția foto-documentară „Sub semnul operei lui Marin Preda”, realizată de publicistul și jurnalistul Stan Ștefan.
Participantii s-au deplasat la Siliştea Gumeşti, unde a fost depusa o coroană de flori la bustul scriitorului Marin Preda si a fost vizitat Centrul Memorial „Marin Preda”, iar apoi Casa natală a scriitorului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.