Connect with us

National

Marș pentru Colectiv

La Bucureşti, mii de oameni au ieşit, ieri, în stradă, pentru a comemora cele 64 de victime ale incendiului de acum un an din clubul Colectiv

Published

on

La Bucureşti, mii de oameni au ieşit, ieri, în stradă, pentru a comemora cele 64 de victime ale incendiului de acum un an din clubul Colectiv. A fost dezvelit și un monument ridicat în memoria celor 64 de tineri care și-au pierdut viața. Cele mai înalte oficialităţi ale statului, ambasadori şi Casa Regală a României au transmis mesaje de compasiune pentru familiile victimelor incendiului.

După ce a depus o coroană de flori şi a aprins o lumânare în faţa Clubului Colectiv, preşedintele Klaus Iohannis, a spus că este de datoria noastră să le fim alături celor care au supravieţuit şi luptă în continuare pentru recuperare şi că trebuie să nu lăsăm ca această dramă să fie uitată:

Trei dosare legate de incendiul de la Clubul Colectiv se află, în prezent, în instanţele civile şi militare. La Judecătoria Sectorului 4 a ajuns dosarul care îi vizează pe cei trei acţionari ai clubului, pe cei doi patroni ai firmei de pirotehnie şi unul dintre angajaţii lor. Într-un alt dosar, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi mai mulţi funcţionari din primărie vor fi judecaţi pentru că au autorizat funcţionarea clubului deşi acesta nu îndeplinea condiţiile de securitate la incendiu.

Un al treilea dosar, retrimis în instanţă zilele trecute, îi vizează pe pompierii care n-ar fi sesizat neregulile din club. Magistraţii Curţii Militare de Apel au un dosar cu 248 de victime care cer peste 220 de milioane de euro despăgubiri. Alte trei cauze penale referitoare la incendiul din Colectiv sunt la Parchetul General şi la DNA.