Black Friday 2016: sfaturi pentru cumpărături reușite în Vinerea Neagră
Publicat de Cosmin Meca, 1 noiembrie 2016, 16:00
Black Friday 2016 este evenimentul cu ocazia căruia veți putea beneficia de câteva dintre cele mai bune reduceri oferite pe parcursul anului acesta. În România, Black Friday a ajuns mulțumită celor de la eMAG, care, în 2011, au organizat primul eveniment de acest gen la noi în țară, alături de Flanco. Dacă în SUA data este relativ fixă – spun relativ, pentru că există și acolo cazuri în care unii comercianți ”fură startul” – în România lucrurile nu stau la fel. În general, comercianții de la noi își setează singuri data la care pornesc reducerile, iar unele magazine au promoții timp de săptămâni întregi.
Unele magazine au făcut deja anunțuri oficiale.
Black Friday 2016 – Planifică din timp
Tentațiile pot fi extrem de mari în timpul Black Friday 2016. În anumite cazuri, reducerile sunt atât de atrăgătoare încât o persoană poate achiziționa produse de care nu are mare nevoie, ignorându-le pe cele absolut necesare. Pentru a evita situațiile de acest fel, este necesar să planifici din timp. Hotărăște-te asupra produselor care ți se potrivesc cel mai bine și ține cont de magazinele de la care le poți obține la cel mai bun preț. În aceste condiții, o listă poate fi extrem de utilă, dar un folder cu bookmark-uri în browser-ul preferat este de mai mare ajutor.
Sfaturi Black Friday 2016 – Documentează-te
Cu cât știi mai multe informații în legătură cu anumite produse, cu atât îți cresc șansele de a face alegerea corectă când e Black Friday. Vrei să îți cumperi un telefon în acea perioadă? Nu are rost să aștepți Vinerea Neagră. Orientează-te încă de pe acum în legătură cu specificațiile terminalelor disponibile, vezi cu ce prețuri le oferă comercianții din țara noastră și selectează câteva modele atrăgătoare din fiecare categorie. De asemenea, ține cont și de review-urile celorlalți utilizatori și de cele realizate de publicațiile online și acordă mare atenție aspectelor negative menționate.
Black Friday 2016 – Online e mai simplu
Nu are rost să fii una dintre numeroasele persoane care stau la coadă de Black Friday. Una dintre cele mai bune metode prin care îți poți mări șansele de a prinde cele mai bune reduceri este să te bazezi pe mediul online. În ziua de azi, nu puțini sunt comercianții care îți permit să salvezi anumite detalii necesare procesului de livrare pe site, astfel încât să poți comanda orice produs cât mai rapid.
Sfaturi Black Friday 2016 – Mișca-te rapid
Dacă ai descoperit o ofertă excepțională la un anumit produs, fii sigur că sunt alte mii de persoane în țara asta care o au în vedere și care au de gând să te întreacă. De aceea trebuie să te miști foarte repede și să profiți de o ofertă cât mai rapid, ținând cont, desigur, și de cele scrise mai sus.
sursa: playtech.ro