S-au redeschis două sectii ale SJU Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 8 noiembrie 2016, 10:02
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) de la Inspecția Sanitară de Stat au decis, ieri, redeschiderea secțiilor de Neurologie și Diabet și Boli de Nutriție, din cadrul Spitalului Județean de Urgență, din Craiova. Secția de Endocrinologie rămâne încă sub decizia de suspendare.
Toate cele trei secții, care împărțeau același spațiu, au avut activitatea suspendată timp de o lună, din cauza supraaglomerării și a faptului că aici au fost depistați șase pacienți cu infecție cu Clostridium difficile. Saloanele au fost igienizate, iar reprezentanții DSP Dolj au precizat că în acest moment nu mai există risc de infecții nosocomiale. În consecință, internările se pot relua.