Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ziua Cercetătorului şi Proiectantului

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2016, 09:30

Aniversarea datează din 1994, când s-a decis, printr-o hotărâre de guvern, ca ziua de 19 noiembrie să fie „Ziua Cercetătorului și Proiectantului”, în semn de omagiu față de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974.

Născut la Iași, la 19 noiembrie 1912, George Emil Palade a absolvit Facultatea de Medicină (1936) la București. Între anii 1936 – 1938 a fost, succesiv, asistent, șef de lucrări, conferențiar la Institutul de Anatomie, studiind în acest timp anatomia patologică și medicină internă cu profesorul M. Gh. Lupu.

george-paladeA obținut titlul de doctor în medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie și fiziologie comparativă” (1940). A fost invitat în anul 1946 ca „Visiting Investigator” de Institutul Rockefeller din New York, unde a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, șef al Laboratorului de biologie celulară (1956) și profesor de biologie. Din anul 1972, a condus catedra de Biologie celulară a Universității Yale din New York. A publicat peste 100 de titluri, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte, memorii, publicate în reviste de prestigiu din întreaga lume. 

A fost distins cu premii de înalt prestigiu științific: „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966), „Premiul T. Duckett Jones” (1966). A fost ales membru al multor asociații științifice și al multor academii naționale de știință. Membru de onoare al Academiei Române (31 martie 1975). Președinte de onoare al Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române. Consilier la „National Science Fundation” și membru fondator al revistei „Journal of Cell Biology”. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universități. 

geroge-emil-paladePrin descoperirile sale în domeniul biologiei moleculare s-a afirmat ca deschizător de noi drumuri. În octombrie 1974, Academia Suedeză i-a conferit, alături de Albert Claude și Cristian de Duve, Premiul Nobel pentru Medicină, cea mai înaltă distincție științifică.

A fost premiat de președintele SUA, Ronald Reagan, la 12 martie 1986, cu Medalia Națională de Știință (National Medal of Science) în științele biologice, iar în 1989, a fost ales membru de onoare al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universitatea din California.

În anul 2008, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.

S-a stins din viață la 8 octombrie 2008, în SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)
Evenimente sâmbătă, 6 aprilie 2024, 17:48

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești

...

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești