18 reguli din codul de etică
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2016, 06:45 / actualizat: 19 noiembrie 2016, 8:01
Etica modernă reprezintă regulile de conduită pentru a crea o impresie bună și o comunicare eficientă.
1. Niciodată nu veniți în ospeție fără a anunța din timp.
2. Umbrela niciodată nu se usucă desfăcută, nici în birou, nici în ospeție.
3. Geanta nu se ține nici pe brațe, nici pe scaun.
4. Pungile se admit a fi folosite pentru cumpărături. Folosirea pe post de geantă nu va crea impresie bună.
5. Bărbații niciodată nu duc geanta femeilor.
6. Hainele de casă sunt pantalonii și un pulover, comode și decente.
7. Din momentul în care copilul are propria cameră, bateți la ușă înainte să intrați. Astfel îl veți obișnui și pe el să bată la ușă când intră la voi în cameră.
8. Femeia poate purta pălărie și mănuși în încăpere, dar nu și căciulă.
9. Numărul de bijuterii la o doamnă nu trebuie să depășească 13 piese, aici se includ și nasturii ornamentali.
10. Regulile de achitare în restaurant – dacă ați folosit afirmația ”Eu vă invit” atunci dumneavoastră achitați.
11. Bărbatul intră tot timpul primul în ascensor, dar iese primul acel care e mai aproape de ușă.
12. În automobil, locul cel mai important se consideră cel din spate.
13. A spune față de mai multă lume că sunteți la dietă, nu este un lucru elegant.
14. Temele tabu pentru discuțiile scurte sunt: politica, religia, sănătatea și banii. Sunt interzise afirmații precum: Doamne! Ce rochie frumoasă ai, cât ai dat pe ea?
15. Pentru orice persoană care are 12 ani împliniți, se recomandă să vă adresați cu ”Dumneavoastră”.
16. Nu se admit discuțiile despre persoanele care nu sunt prezente la dialog. Bârfele nu vă creează imagine bună.
17. La teatru, cinema, concert – mergeți spre locul dumneavoastră doar cu fața către cei care deja sunt așezați.
18. Nouă lucruri trebuie sa fie ținute în secret: vârsta, situația finaciară, starea casei tale, rugăciunea, medicamentele dacă le consumați, orice relație, cadouri primite sau oferite, onoarea și dezonoarea.
Sursa eustiu.com