Corpul de Control al premierului va face verificări la CNAS
Publicat de Cosmin Meca, 25 noiembrie 2016, 12:28
Corpul de Control al premierului va face verificări la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului informatic al cardurilor obligatorii de sănătate. Controlul a fost dispus ca urmare a disfuncţionalităţilor înregistrate în acest sistem în repetate rânduri şi vizează perioada 1 ianuarie 2016 până în prezent.
Verificările vor fi efectuate de o echipă mixtă din care vor face parte şi reprezentanţi ai Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, după cum se arată într-un comunicat al guvernului. Sistemul naţional al cardurilor de sănătate a costat peste 180 de milioane de euro şi a intrat în funcţiune la 1 mai anul trecut.
Medicii de familie, dar şi farmaciştii obligaţi prin lege să opereze cu aceste carduri au reclamat faptul că sistemul cadurilor de sănătate se blochează des, ceea ce nu le permite să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale.