Românii din străinătate au sărbătorit Ziua Națională
Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2016, 10:18
800 de persoane, majoritatea italieni, dar şi români din Roma, au asistat aseară la un Concert Festiv de Ziua Naţională, organizat de Ambasada României în Italia, la Auditorium Parco della Musica. Potrivit corespondentului Elena Postelnicu, concertul a fost sustinut de Orchestra Filarmonicii din Oradea, condusa de dirijorul Janko Zsolt, iar în repertoriul s-au regasit: Rapsodia nr.2 de George Enescu, Jocuri Populare Româneşti din Transilvania de Constantin Silvestri, Dans Ţărănesc de Constantin Dimitrescu, Şase dansuri româneşti de Bela Bartok şi Valurile Dunării de Iosif Iancovici.
Și la Madrid, în Plaza Mayor, românii din Spania au celebrat Ziua Naţională cu un spectacol organizat de Ambasada României. Una din clădiri a fost luminată în culorile drapelului românesc.
La Chișinău, un kilometru de tricolor a fost desfăşurat de Ziua Naţională a României. Confecţionat timp de două luni, tricolorul a fost purtat de sute de oameni pe bulevardul central al Capitalei Republicii Moldova. Cristina Popuşoi de la Radio Chişinău transmite că evenimentul a avut loc sub genericul: „Un kilometru de tricolor – un kilometru de unire”.