Se opresc termocentralele Mintia și Paroșeni
Publicat de Liviu Goga, 21 decembrie 2016, 10:29
La termocentralele Mintia şi Paroşeni începe astăzi un program de oprire progresivă a capacităţilor de producţie – a anunţat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Mihai Melczer. Cererea de stabilire a unui nou termen de judecare a solicitării de intrare în insolvenţă a complexului, faţă de cel stabilit iniţial pentru 27 decembrie a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara, iar liderii sindicali spun că intrarea în insolvenţă era singura cale de salvare a acestuia. Potrivit corespondentului RRA, Ilie Pintea, oprirea termocentralelor va afecta în mod direct abonaţii societăţilor de termoficare din Deva, Petroşani, Lupeni şi Vulcan.