Schitul Bradu va fi consolidat și restaurat
Publicat de Cosmin Meca, 4 ianuarie 2017, 16:00 / actualizat: 4 ianuarie 2017, 17:39
Biserica și turnul – clopotniță a Schitului Bradu din Gurguiata, Băile Olănești, vor intra într-un proces de consolidare și restaurare, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului.
Biserica a fost ridicată în anii 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic şi stareţ pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări. Cuviosul egumen a primit sprijinul preotului Grigore, al jupânului Zamfir şi al lui Gheorghe logofătul. La temelia lăcaşului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea „Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la 1766.
În secolul al XIX-lea schitul se afla în ruinare. În 1854-1855, aşezământul monastic era alăturat schitului Sărăcineşti aparţinător Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904 aici nu mai era niciun călugăr.
În perioada comunistă, schitul ajunsese un refugiu fie pentru turişti, fie pentru localnici în caz că-i prindea ploaia în pădure. Se spune că au mai vieţuit acolo şi călugări sihaştri, dar există prea puţine mărturii în acest sens. Pentru un secol, schitul dispare din toate documentele şi înscrisurile oficiale.
După 1990, încep demersurile pentru reînfiinţarea schitului. După aproape zece ani, de eforturi ale clerului vâlcean, schitul se redeschide, în anul 1999, când au fost aduse aici călugăriţe de la schitul Iezer.