Andrei Pleșu a fost audiat de procurorii militari
Publicat de Puiu Vulea, 12 ianuarie 2017, 17:30
Fostul ministru al culturii, Andrei Pleșu a fost audiat astăzi, în calitate de martor, timp de 3 ore, de procurorii militari în dosarul „Mineriadei” din 13-15 iunie 1990. El le-a povestit anchetatorilor experienţa trăită în acea perioadă în Piața Universității, când potrivit propriilor afirmaţii ar fi încercat să fie un liant între preşedintele de atunci al ţării şi oamenii din stradă. În plus, problema minerilor nu se discuta în şedinţele executivului – a conchis Andrei Pleşu.
Tot astăzi, s-a prezentat la Parchetul Militar şi omul de afaceri Adrian Sârbu care are calitatea de inculpat în acest dosar pentru crime împotriva umanităţii.