13 copii au murit de rujeolă
Publicat de Cosmin Meca, 14 ianuarie 2017, 10:30
13 copii au murit de rujeolă în România, după ultimele informații comunicate de Centrul Național de Supaveghere și Control al Bolilor Transmisibile, care precizează că există un al 14-lea deces despre care se bănuiește că ar avea aceeași cauză. Au fost confirmate 2165 de cazuri de rujeolă și 13 decese (5 în județul Arad, 3 în județul Timiș, 3 în județul Dolj, 1 în județul Caraș Severin și 1 în București). Cel de al 14-lea posibil deces din cauza rujeolei este înregistrat în județul Timiș.
Potrivit comunicatului Centrului Național de Supaveghere și Control al Bolilor Transmisibile, rujeola este activă în 34 de județe, dintre care cele mai afectate sunt: Arad 509 cazuri, Caraș-Severin 403, Timiș 308, Mureș 262, Dolj 137, Bistrița-Năsăud 129, Cluj 90, Brașov 42.
În ceea ce privește distribuția cazurilor de rujeolă pe grupe de vârstă situația arată astfel: sub un an 353 de cazuri, 1-4 ani 835 de cazuri, 5-9 ani 348 de cazuri, 10-14 ani 141 de cazuri, 15-19 ani 76 de cazuri, 20-24 ani 48 de cazuri, 25-29 ani 40 de cazuri, 30-34 ani 32 de cazuri, 35-39 ani 27 de cazuri și peste 40 de ani 19 cazuri.