Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Când şi în ce condiţii poate fi organizat referendumul

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 24 ianuarie 2017, 10:00

Potrivit legii, preşedintele trebuie să consulte Parlamentul care are termen 20 de zile calendaristice să prezinte un punct de vedere asupra referendumului iniţiat de acesta. În cazul în care legislativul nu răspunde, preşedintele poate emite decretul de organizare a referendumului.

Potrivit Legii 3 din anul 2000 actualizată, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedinte urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitare.

Legea prevede ca în cazul în care Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere, şeful statului poate emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc prin decret al preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune.

Participantul la referendum îşi va exprima voinţa în mod individual, într-o cabină închisă, aplicând ştampila ”Votat” numai în unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, corespunzător opţiunii sale. După ce a votat, participantul la referendum va îndoi buletinul de vot, astfel ca pagina albă, care poartă ştampila de control, să rămână în afară, după care îl va introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă.

Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.

Pentru persoanele netransportabile din cauza de boala sau invaliditate, la cererea celor aflaţi în aceasta situaţie sau la cererea organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se afla internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urna specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se afla cel în cauza, pentru a se efectua votarea.

Scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.

sursa:mediafax.ro

Etichete:
Protest neautorizat la Parlament. Câteva mii de susținători ai lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale
National vineri, 10 ianuarie 2025, 15:18

Protest neautorizat, în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale

Susținătorii lui Călin Georgescu au agresat jurnaliștii prezenți la protestele din...

Protest neautorizat, în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale
De asăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite
National vineri, 10 ianuarie 2025, 13:57

De astăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite

România devine al 43-lea participant la programul american de scutire de...

De astăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite
O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online
National vineri, 10 ianuarie 2025, 08:44

O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online

O metodă de fraudă face noi...

O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online
CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord - Piteşti şi retur
National joi, 9 ianuarie 2025, 16:25

CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord – Piteşti şi retur

Trenurile R 9021 şi R 9028 pe relaţia Bucureşti Nord - Piteşti şi retur, anulate în perioada 9 – 20...

CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord – Piteşti şi retur
National joi, 9 ianuarie 2025, 08:30

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun...

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 20:07

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai 2025

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai...

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai 2025
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:55

România va exporta gaze naturale către Germania începând din 2027

România va exporta gaze naturale către Germania începând din...

România va exporta gaze naturale către Germania începând din 2027
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:52

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă...

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate