Clubul Bamboo va fi dezafectat
Publicat de Cosmin Meca, 27 ianuarie 2017, 10:46
Clubul Bamboo din Capitală, unde în urmă cu aproape o săptămână a avut loc un incendiu devastator, va fi dezafectat în întregime – a anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Decizia a fost luată din cauza riscului major de prăbuşire. Evaluarea a fost făcută de un expert atestat de Ministerul Dezvoltării, după ce, la începutul săptămânii, anchetatorii nu au fost lăsaţi să-şi continue cercetările la faţa locului, pentru a nu-şi pune viaţa în pericol. Procurorii şi poliţiştii au verificat ieri împrejurimile şi au intrat în clădirile anexe.
Ei au fost însoţiţi de o echipă de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protectie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani, care a efectuat expertiza şi în cazul incendiului de acum doi ani de la clubul bucureştean Colectiv.