Putin la Budapesta (audio)
Publicat de Liviu Goga, 2 februarie 2017, 09:17
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin îl vizitează azi la Budapesta pe premierul ungar Victor Orban, unul din rarii săi susţinători din Uniunea Europeană. Orban a fost de altfel primul lider european care l-a primit pe preşedintele rus la mai puţin de un an de la anexarea Crimeei, în 2014. Cei doi ar urma să discute în principal despre relansarea cooperării economice, în pofida sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, pe care Uniunea Europeană le-a prelungit până în vară. Guvernul ungar susţine prin ministrul de externe că pentru prima oară după mulţi ani există acum o situaţie politică internaţională favorabilă dezvoltării relaţiilor bilaterale. Emil Groza relatează din capitala Ungariei