Nou proiect de modificare a Codurilor Penale (audio)
Publicat de Liviu Goga, 6 februarie 2017, 11:54
Ministrul Justiţiei Florin Iordache a anunţat că va pune în dezbatere publică astăzi un nou proiect de modificare a Codurilor Penale. Această intenţie vine după ce Guvernul a abrogat Ordonanţa 13 care redefinea abuzul în serviciu şi elimina răspunderea penală pentru fapte care aduceau prejudicii mai mici de 200 de mii de lei:
Ministrul Iordache a vorbit şi despre o eventuală demisie a sa spunând că o decizie va urma să fie luată după ce va trece momentul moţiunii de cenzură. Pînă acum nicio persoană din Guvern nu a răspuns pentru modul în care a fost promovată ordonanţa de urgenţă, care a scos sute de mii de români în stradă. Ieri, în ziua în care actul normativ a fost abrogat au fost şi cele mai mari manifestaţii pe care le-a cunoscut Romînia după Revoluţie. Peste 200 de mii de oameni au fost în Piaţa Victoriei din Capitală şi pe bulevardele adiacente Şi în acelaşi timp cifre record de manifestanţi s-au înregistrat în toate marile oraşe din ţară.
Pe acest fond, în plenul reunit al Parlamentului ar urma să fie citită moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa actualului cabinet sub numele „Guvernul Grindeanu, guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România!”. Semnatarii documentului acuză executivul de abuz instituţional şi cer demisia acestuia şi organizarea de alegeri anticipate. Potrivit redactorului RRA Alina Stănuţă, dezbaterea şi votul moţiunii vor avea loc miercuri sau joi. Premierul Sorin Grindeanu susţine că nu îşi va da demisia la presiunea celor ieşiţi în stradă şi că un Guvern poate fi dat jos prin moţiune de cenzură. El a adăugat că actualul executiv se bazează pe sprijinul majorităţii parlamentare.