Griezmann, cel mai bun marcator din istoria clubului Atletico Madrid
Publicat de Cosmin Meca, 22 februarie 2017, 11:13 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:21
Atacantul internațional francez Antoine Griezmann, grație golului înscris în meciul de marți cu Bayer Leverkusen, din prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului Atletico Madrid în Champions League, cu 13 realizări.
La al 29-lea meci european cu „Colchoneros”, Griezmann l-a depășit pe Luis Aragones, golgheter cu 12 goluri între anii 1964 și 1974.
Griezmann, în vârstă de 25 de ani, a înscris al doilea gol al meciului, în minutul 25, la o pasă a compatriotului său Kevin Gameiro. Atletico conducea cu 2-0 la pauza meciului cu Leverkusen, încheiat cu victoria madrilenilor cu 4-2.
Sursa: Agerpres