Rihanna, personalitatea umanitară a anului 2017 la Universitatea Harvard
Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2017, 15:51
Universitatea americană Harvard a decis să o numească pe cântăreaţa Rihanna personalitatea umanitară a anului.
„Datorită muncii sale caritabile, Rihanna a construit un centru de oncologie și de aplicații medicale ale radioactivității de prim ordin pentru diagnosticarea și tratarea cancerului la sân la spitalul Queen Elizabeth, din Bridgetown, Barbados”, se arată în comunicatul emis de fundația Harvard.
Cântăreața a realizat și un program menit să suporte cheltuielile universitare pentru studenții din Caraibe care pleacă să studieze în SUA. De asemenea, artista susține eforturile de a le oferi fetelor un acces mai bun la educație în țările în curs de dezvoltare.
Rihanna va primi primi personal premiul, în campusul prestigioasei unități de învățământ, pe 28 februarie.
Sursa: europafm.ro