În cât timp am putea ajunge la noul sistem TRAPPIST-1, pe cele şapte planete asemănătoare cu Terra, cu ajutorul tehnologiilor din zilele noastre
Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2017, 19:00
Descoperirea celor şapte planete care au aproximativ mărimea Terrei şi care orbitează în jurul aceleaşi stele, TRAPPIST-1, a provocat imaginaţia oamenilor care au început să se întrebe. ,,Cât ar putea dura drumul până la una dintre aceste exoplanete?”
TRAPPIST-1 se află la 39 de ani lumină de Pământ sau 360 trilioane de kilometri. Aşadar, o călătorie până acolo ar dura 39 de ani dacă am putea călători cu viteza luminii. Însă în prezent nicio navă spaţială nu poate călători la o asemenea viteză, notează descopera.ro
Însă, cu tehnologia pe care o avem disponibilă în zilele noastre, cât timp ar dura până am ajunge la TRAPPIST-1?
Având în vedere viteza unei nave spaţiale şi calculând timpul necesar pentru ajungerea la TRAPPIST-1 poate fi realizat un calcul simplu. Deoarece viteza este egală cu distanţa împărţită la timp, perioada totală a călătoriei ar trebui să fie egală cu distanţa până la TRAPPIST-1 (39 de ani lumină) împărţiţi cu viteza navei spaţiale.
New Horizons
Sursa: Wikimedia
New Horizons este cea mai rapidă sondă din istorie, în prezent călătoreşte cu o viteză de 14,31 de kilometri pe secundă. În acest ritm, sondei i-ar trebui 817.000 ani pentru a călători cei 39 de ani lumină.
Juno
Sursa: Wikimedia
Sonda Juno, a NASA, a zburat mult mai repede decât New Horizons în timpul apropierii de gigantul gazos Jupiter, în 2016. Cu ajutorul gravitaţiei lui Jupiter, Juno a ajuns la o viteză maximă de 265.000 de kilometri pe oră. Ceea ce face ca Juno să fie cea mai rapidă sondă creată de om (deşi viteza iniţială a lui New Horizons a fost mult mai mare decât cea a lui Juno după lansare).
Voyager 1
Sursa: WIkipedia
Voyager 1, cea mai îndepărtată sondă de Pământ, a părăsit sistemul solar şi a ajuns în spaţiul interstelar în 2012. Conform NASA, viteza cu care călătoreşte în prezent este de 61.476 km/h. Voyager 1 ar putea ajunge la TRAPPIST-1 în 685.000 ani.
Space Shuttle
Sonda a călătorit în jurul Pământului la o viteză maximă de 28.160 km/h. Având în vedere viteza sondei, aceasta ar putea ajunge la TRAPPIST-1 în 1,5 milioane de ani.
Starshot
O sondă foarte rapidă care ar putea ajunge la TRAPPIST-1 într-un timp mult mai scurt ar putea fi cea la care visează Stephen Hawking în iniţiativa sa Breackthrough Starshot.
Sondele lui Hawking propulsate de o undă laser ar putea , teoretic, zbura la o vitează de 216 milioane de kilometri pe oră. Aproximativ de 4.000 de ori mai rapid decât sonda NASA, New Horizons. O sonda atât de rapidă ar putea ajunge la noul sistem solar în mai puţin de 200 de ani
Cu ajutorul tehnologiei din zilele noastre nimeni nu ar putea ajunge pe TRAPPIST-1 în timpul vieţii.