O masina a intrat in multime si in Londra, ranind cel putin 5 persoane
Publicat de Cosmin Meca, 26 februarie 2017, 17:00
Autoritatile britanice au anuntat ca cinci persoane au necesitat ingrijiri medicale, dupa ce o masina a lovit mai multi pietoni inainte de a se izbi de un zid din cartierul Bellingham, situat in sud-estul metropolei Londra. Accidentul rutier a avut loc duminica dimineata, in jurul orei locale 8.20 (10.20 ora Romaniei), transmite Standard.
Reprezentantii Scotland Yard au explicat ca masina a lovit mai multi pietoni, care erau in apropierea statiei de autobuz Catford. Un martor isi aminteste cum o persoana a ramas blocata sub masina in urma accidentului rutier.
Politistii au anuntat ca soferul a fost retinut imediat dupa accident in Bellingham. In acest moment nu exista niciun indiciu cu privire la un posibil incident terorist.
”Este atat de trist, asemenea lucruri se intampla intotdeauna pe aceasta bucata de drum. Intotdeauna este un accident sau altceva. Este chiar dureros pentru ca noi locuim aici si vedem intotdeauna asemenea accidente. Ma intreb ce trebuie sa se intample pentru ca autoritatile sa ia actiune”, a explicat un locuitor din Bellingham.
In acest moment nu se cunoaste starea ranitilor.
sursa:stirileprotv.ro