6 mari civilizaţii care au dispărut în mod misterios. Ce s-a întâmplat cu locuitorii Insulei Paştelui

Publicat de Cosmin Meca, 8 martie 2017, 13:44

De regulă, cauzele care duc la dispariţia unei civilizaţii se cunosc. Fie că este vorba despre o invazie, cum a fost cazul aztecilor, care au fost duşi la extincţie de conchistadorii spanioli, sau de triburile germanice care au aplicat ultima lovitură Imperiului Roman – care a dus la prăbuşirea acestuia.

Conform History, mai jos este o listă de şase astfel de exemple în care o civilizaţie pur şi simplu a dispărut, fără ca istoricii să aibă multe indicii cu privire la cauze.

Maya

Mayaşii au format cea mai dezvoltată şi avansată civilizaţie a Americilor înainte de expediţia lui Christophor Columb. Au construit oraşe de piatră în junglele din sudul Mexicului şi în America Centrală, cu palate şi cu celebrele piramide-temple. Erau cunoscuţi pentru scrisul lor hieroglific, pentru matematică, astronomie şi arhitectură. Cei mai populari în ziua de astăzi sunt pentru calendarele lor care fascinează atât cercetătorii cât şi publicul.

Maya şi-a atins vârful dezvoltării în aşa-zisa Perioadă Clasică, care a durat din anul 250 în 900 e.n. Sfârşitul acestei perioade a marcat şi sfârşitul civilizaţiei, reprezentând una dintre cele mai mari enigme ale istoriei. Populaţia a abandonat oraşele şi a încetat evoluţia tehnologică. Istoricii speculează că războaiele civile sau războaiele între statele cetăţi au dus la această prăbuşire. O altă speculaţie este că o secetă a determinat dispariţia civilizaţiei. În discuţiile experţilor a intrat şi posibilitatea unei epidemii. De asemenea, există posibilitatea să fie o combinaţie între acestea. Dovezile sunt însă foarte puţine pentru a determina cauza exactă a prăbuşirii mayaşilor.

Civilizaţia Indusului

Această civilizaţie a început să construiască aşezări acum 8000 de ani în teritoriul Indiei şi al Pakistanului de astăzi, fiind una dintre primele civilizaţii. În al treilea mileniu î.e.n, ocupau un teritoriu imens, mult mai mare ca civilizaţiile contemporane din Mesopotamia şi Egipt, iar populaţia acestora forma 10% din populaţia de atunci a lumii.

De asemenea, aceştia a dezvoltat o scriere care încă nu a fost descifrată, iar oraşele lor aveau sisteme sanitare care au fost egalate în antichitate doar de Imperiul Roman. În jurul anului 1900 î.e.n, civilizaţia s-a prăbuşit. Populaţia a abandonat oraşele şi a migrat spre sud-est. La început, istoricii credeau că o invazie aryană din nord a determinat abandonarea aşezărilor, dar această teorie nu mai este valabilă. Un studiu mai recent indică întreruperea ciclului musonic pentru două secole, făcând agricultura imposibil de practicat. De asemenea, mai pot exista şi alţi factori, precum o epidemie sau ocurenţa cutremurelor.

Poporul Anasazi

În zona deşertică din sud-vestul Statelor Unite, numită şi Four Corners, poporul Anasazi a construit unele dintre cele mai spectaculoase aşezări sculptate în piatră în timpul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea. O singură construcţie putea avea sute de camere şi au fost egalate în înălţime abia de zgârie-norii de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Totuşi aceste aşezări nu au fost ocupate pentru multă vreme, iar se pare că sfârşitul civilizaţiei a fost marcat de masacre şi canibalism, precum şi de deforestări şi de o perioadă de secetă intensă, care, conform opiniei cercetătorilor, a dus la problemele sociale menţionate mai devreme.

Astfel, se poate vorbi de revolte şi tensiuni sociale, similare cu Reforma Protestantă din Europa. Descendenţii moderni se află la sud de aceste aşezări, formând poporul Hopi şi poporul Zuni.

Cahokia

Mulţumită cultivării porumbului, populaţiile din sudul Statelor Unite de astăzi, de-a lungul bazinului fluviului Mississippi, au reuşit să atingă un nivel de dezvoltare semnificativ acum circa 1200 de ani. Cel mai mare popor era Cahokia, care este localizat la câţiva kilometri de oraşul actual St. Louis, Missouri. Aşezarea Cahokia avea circa 20.000 de oameni, cât avea şi Londra de atunci. Aşezările acestora constau în movile, cele mai mari având o înălţime de peste 30 de metri. Această aşezare era înconjurată de un zid de lemn, iar în afara acestuia se găsea Woodhenge o structură asemănătoare cu Stonehenge, care probabil a avut un rol de calendar şi de loc de veneraţie.

Oraşul, a cărei aşezare era la confluenţa a trei ape curgătoare importante – Mississippi, Illinois şi Missouri, a fost marcat de o dezvoltare semnificativă datorită comerţului în secolele XI şi XII. Totuşi, declinul a debutat la începutul secolului al XIII-lea, chiar când o inundaţie majoră a lovit această zonă şi a fost abandonată cu mult înaintea venirii europenilor. Alături de această inundaţie, cercetătorii au indicat şi posibila supraexploatare a resurselor, tensiuni politice şi sociale, boli, factori care puteau duce la prăbuşirea civilizaţiei.

Insula Paştelui

Undeva între 300 şi 1200 e.n, polinezienii s-au stabilit pe Insula Paştelui, unde au creat una dintre cele mai interesante civilizaţii. Insula Paştelui este o zonă foarte izolată, undeva la 3.700 de km vest de Chile, ceea ce ar însemna, cel puţin teoretic, că poporul de pe insulă este ferit de pericole precum invazii.

Această insulă este cunoscută pentru sutele de statui gigantice, numite moai, cea mai mare având aproape 10 metri şi cântărind 82 de tone. Altă statuie, poreclită El Gigante, are 22 de metri şi cântăreşte cel puţin 145 de tone, dar nu a plecat niciodată din cariera de piatră. De asemenea, un lucru cu adevărat remarcabil este că polinezienii nu aveau roată, făcând transportarea acestor statui gigantice extrem de dificilă.

În secolul XIX însă, civilizaţia a avut un declin subit, liderii şi preoţii populaţiei fiind daţi jos. Analizând fragmente de cărbune şi polen din sedimente, savanţii au descoperit că locuitorii au tăiat toţi copacii de pe insulă, iar şobolanii au mâncat seminţele nelăsând posibilitatea regenerării pădurilor. Această catastrofă ecologică a dus bineînţeles la imposibilitatea multor activităţi, inclusiv în ceea ce priveşte crearea şi transportarea statuilor. Pentru combustibil au recurs la iarbă şi alte plante mici, ceea ce a dus la foamete şi conflict civil.

Primii europeni au ajuns pe această insulă în 1722, dar acest eveniment doar a contribuit la decimare, nefiind factorul principal care a contribuit la decăderea poporului de pe Isnula Paştelui.

Vikingii din Groenlanda

Conform saga islandeză, Erik cel Roşu a condus o flotă de 25 de bărci pentru a coloniza Groenlanda în jurul anului 985 e.n., nu la mult timp după ce a fost alungat din Islanda pentru masacru. Acesta a stabilit două colonii, una mare în est, iar alta mai mică în vestul insulei.  Aceşti vikingi se ocupau cu creşterea animalelor, au construit biserici de piatră care mai există şi astăzi. De asemenea, vânau foci şi reni.

În timul a sute de ani, populaţia a crescut la aproximativ 5.000. Dar când o expediţie a ajuns în anul 1721, cu intenţia de a-i converti la protestantism, nu au găsit nimic decât ruine. Arheologii au determinat că aşezarea din vest s-a prăbuşit în jurul anului 1400, iar cea din est a fost abandonată la câteva decenii după.

Glaciaţiunea din secolul al XIV-lea a jucat un factor, dar istoricii speculează că nu este singurul şi nu se ştie cu exactitate ce a determinat declinul abrupt al aşezărilor. O ipoteză este că o invazie a inuiţilor a dus la dispariţia vikingilor din Groenlanda. De asemenea, alături de scandinavi, şi alte cel puţin trei popoare au dispărut din zona din proximitatea Arcticii, precum poporul de pe Insula Dorset, Canada, relateaza descopera.ro