Bestialitate umană: o cățelușă spânzurată la Breasta!
Publicat de Liviu Goga, 11 martie 2017, 08:38
O căţea de rasă a fost găsită spânzurată în pădurea de la Breasta, pe 8 martie. Animalul, al cărui trup era cald încă, a fost descoperit de o femeie care îşi plimbă zilnic câinii în acea zonă. Acest caz cutremurător scoate la iveală, încă o dată, brutalitatea pe care unii oameni o arată faţă de animalele. Cruzimea celui care a săvârșit fapta este cu atât mai mare cu cât câțelușa, pe nume Cora, purta în pântece câţiva puiuţi pe care urma să-i nască în scurt timp. Din păcate, nici ea, nici puii ei n-au mai putut fi salvați, deși a fost descoperită de o persoană la scurtă vreme după ce viața îi fusese curmată fără pic de milă. Legea privind protecţia animalelor prevede chiar pedeapsa cu închisoarea pentru astfel de cazuri, însă în România lucrurile se mişcă foarte greoi când vine vorba de găsirea celor care omoară animale. Articolul 5, alin. 2 din Legea 205/2004 spune că „deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi“. De asemenea, potrivit art. 25 al aceleiaşi legi, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă uciderea animalelor, cu intenție, fără drept“.