Liberi în UE, fără plată pentru roaming
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2017, 11:26 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:02
Ultimul pas către eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene a fost făcut joi, 6 aprilie, când reprezentanții Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei au convenit cu privire la modalitățile de reglementare a piețelor angro de roaming. Astfe, negociatorii părților au convenit ca plafoane pentru tarifele de roaming să fie limitate la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS, începând cu data de 15 iunie 2017.
Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei pentru piața unică digitală, a salutat încheierea acordului: „Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea călători în UE fără să plătească pentru roaming. Ne-am asigurat, de asemenea, că operatorii vor putea continua să concureze pentru a fi în măsură să propună cele mai atractive oferte pe piețele naționale. Astăzi ne îndeplinim promisiunea. Mulțumesc călduros raportorului Miapetra Kumpula-Natri și tuturor negociatorilor din partea Parlamentului European, precum și Președinției malteze a Consiliului UE și tuturor celor care au contribuit la această importantă realizare. O datorăm eforturilor lor”.
Referitor la tarifele maxime pentru traficul de date mobile, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor 5 ani: de la 7,7 EUR/GB (începând din 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2018), apoi 4,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2021) și 2,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2022).
Acordul politic recent încheiat constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la prețurile serviciilor de pe piața națională („roam-like-at-home”) începând cu 15 iunie 2017, după cum prevede regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor. Comisia va efectua o analiză a pieței angro până la sfârșitul lui 2019 și va pune la dispoziția colegiuitorilor o evaluare intermediară, până în 15 decembrie 2018.
Următoarele etape
Parlamentul European și Consiliul trebuie să aprobe acum oficial acordul la care s-a ajuns astăzi. Noile tarife angro de roaming vor fi aplicabile începând cu 15 iunie 2017, dată până la care operatorii au tot timpul pentru a lua măsurile pregătitoare necesare introducerii tarifelor similare celor naționale.
Timp de un deceniu, Comisia a depus eforturi pentru a reduce și apoi elimina suprataxele pe care operatorii de telecomunicații le impuneau clienților de fiecare dată când aceștia traversau o frontieră și aveau nevoie să-și utilizeze dispozitivul mobil, fie că se aflau în vacanță sau în deplasări de serviciu. Începând din 2007, tarifele de roaming au scăzut cu peste 90 %. Prețurile au scăzut ultima dată în aprilie 2016, la 5 eurocenți/minut în cazul apelurilor vocale, 2 eurocenți/SMS și 5 eurocenți/MB de date în plus față de tarifele naționale.