La Zoo Craiova s-a născut, în captivitate, un pui de maimuță Capucin
Publicat de Cosmin Meca, 14 aprilie 2017, 11:51
La Grădina Zoologică din Craiova, o maimuță din rasa Capucin brun a născut, miercuri, 11 aprilie, un pui. Este pentru prima dată, în 20 de ani, când la Zoo Craiova o maimuță aflată în captivitate aduce pe lume un pui.
Familia de maimuțe Capucin brun, care a sosit în urmă cu o lună de la Zoo Oradea, adusă din Ungaria, de la Zoo Nyiregyhaza, a ajuns astfel la nouă membri. „Maimuțele provin de la Zoo Nyiregyhaza din Ungaria. Familia de maimuțe are un mascul dominant, două femele și cinci pui.
Una dintre femele, pe care am preluat-o gestantă, a născut un pui. Este sănătos, mama lui îl hrănește, îl poartă în spate, nu avem probleme cu ea“, a precizat Laurențiu Păun, administrator al Grădinii Zoologice din Craiova.
Maimuța și puiul sunt supravegheați de medicul veterinar. În cazul în care mama nu l-ar hrăni sau nu l-ar întreține corespunzător, angajații ar interveni. Reprezentanții Zoo Craiova spun că este o bucurie pentru ei, dar și o atracție pentru vizitatorii care sunt încântați să descopere alături de maimuțele adulte și micuțul pui.
sursa:gds.ro