Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Gimnasta Cătălina Ponor a ratat calificarea în finala la sol după ce arbitrii au revenit asupra notei

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 21 aprilie 2017, 08:42

Gimnasta română Cătălina Ponor a ratat calificarea în finala la sol la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca după ce arbitrii au revenit asupra notei sale, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Grigoraș, director tehnic în cadrul Federației Române de Gimnastică.

Inițial, arbitrii au notat exercițiul sportivei române cu 13,566, lucru care o situa pe poziția a patra care îi asigura calificarea. După revizuirea notei, scorul D al Cătălinei Ponor a fost micșorat cu jumătate de punct pentru că aceasta a ratat o cerință. Astfel că sportiva a primit în cele din urmă nota 13,066, care o situează pe poziția a 10-a, în afara finalei la sol.

„Din păcate, Cătălina nu a intrat în finala la sol. Ea a ratat o cerință, iar arbitrii au fost luați de val inițial, de atmosfera din tribune. Dar trebuie să fim corecți, mai ales că suntem la noi acasă. Este o chestiune pur matematică. Ea a ratat o cerință și acest lucru se sancționează cu jumătate de punct. Sunt sigură că nici Cătălina nu și-ar fi dorit să ia locul altei concurente în finală dacă nu avea acest drept”, a declarat Anca Grigoraș.

Gimnastele Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpian și Ioana Crișan au obținut, joi, calificarea în finalele la bârnă și individual compus la Campionatele Europene care se desfășoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Triplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Cătălina Ponor a încheiat calificările la bârnă pe locul 4, ea a fost notată cu 14,066 puncte. La sol, ea a ratat calificarea, terminând pe poziția a zecea, cu 13,066 puncte.

Larisa Iordache, care are în palmares cinci titluri europene, s-a calificat în finala la bârnă de pe primul loc, ea fiind notată cu 14,566 puncte. Ea nu a obținut însă calificarea și la paralele, unde a încheiat pe poziția a 11-a, cu 13,833 puncte.

Olivia Cîmpian și Ioana Crișan, aflate la primul concurs major de seniori din carieră, au obținut calificarea în finală la individual compus de pe locurile 26 (50,481 puncte), respectiv 29 (50,199 puncte).
Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

În concursul masculin, România are un singur gimnast calificat, Marian Drăgulescu, acesta asigurându-și miercuri participarea în finalele la sol și sărituri.

În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).

sursa:agerpres.ro

 

 

Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, Bela Karolyi, a murit la 82 de ani
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 08:52

Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, Bela Karolyi, a murit la 82 de ani

Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, Bela Karolyi, a murit la 82 de...

Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, Bela Karolyi, a murit la 82 de ani
S-au vândut 40.000 de bilete pentru ultimul meci al „tricolorilor”
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 08:49

S-au vândut 40.000 de bilete pentru ultimul meci al „tricolorilor”

S-au vândut 40.000 de bilete pentru ultimul meci al...

S-au vândut 40.000 de bilete pentru ultimul meci al „tricolorilor”
Ce măsuri au fost dispuse după meciul tensionat dintre România și Kosovo
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 13:56

Ce măsuri au fost dispuse după meciul tensionat dintre România și Kosovo

Ce măsuri au fost dispuse după meciul tensionat dintre România și...

Ce măsuri au fost dispuse după meciul tensionat dintre România și Kosovo
Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 09:11

Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson prin decizie unanimă

Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson prin decizie...

Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 08:54

Promovarea României, în stand-by! Când află tricolorii decizia UEFA după scandalul de la meciul cu Kosovo

După mai bine de o oră în care meciul a fost întrerupt la scorul de 0-0, iar kosovarii au refuzat să revină pe gazon, arbitrul danez Morten...

Promovarea României, în stand-by! Când află tricolorii decizia UEFA după scandalul de la meciul cu Kosovo
Sport vineri, 15 noiembrie 2024, 11:32

Surpriză la tragerea la sorți în care România își va afla adversarele din preliminariile CM 2026

România își va afla în decembrie adversarele din preliminariile pentru CM...

Surpriză la tragerea la sorți în care România își va afla adversarele din preliminariile CM 2026
Sport marți, 12 noiembrie 2024, 16:55

De ziua lui, Sorin Cîrțu a revenit la Universitatea Craiova

Sorin Cîrţu este președintele onorific al Clubului Universitatea...

De ziua lui, Sorin Cîrțu a revenit la Universitatea Craiova
Sport luni, 11 noiembrie 2024, 15:49

Tenis: Trei românce în Top 100 WTA

Irina Begu s-a impus la turneul de la Santiago de Cali (Columbia) şi a urcat 19 locuri, până pe poziţia 83 în ierarhia mondială. Cel mai bine...

Tenis: Trei românce în Top 100 WTA