Vehiculele parcate neregulamentar în Craiova vor ajunge pe platforma RAT de pe Calea Severinului
Publicat de Cosmin Meca, 24 aprilie 2017, 13:14
În Craiova, serviciul de ridicare a vehiculelor parcate neregulamentar va fi asigurat de operatorul local de transport în comun, RAT și ar putea fi funcțional din iulie anul acesta.
Reprezentanții societății spun că au prevăzut deja în buget banii pentru achiziționarea celor două platforme necesare. Deocamdată nu se cunoaște tariful care va fi perceput craiovenilor pentru operațiunea de ridicare, transport și depozitare a vehiculului. Mașinile ridicate de pe străzile orașului vor ajunge pe platforma RAT de pe Calea Severinului, unde există un spațiu protejat cu camere de supraveghere.