Salariile bugetarilor se vor mări cu 25%
Publicat de Puiu Vulea, 25 aprilie 2017, 14:16
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguta Vasilescu, a declarat la TVR 1 că absolut toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018.
Ministrul Muncii a afirmat că în prezent întreg sistemul de salarizare din România necesită 63,5 de miliarde de lei, iar la această sumă se vor adăuga 32 de miliarde de lei până în 2020, iar o creștere de 10 miliarde pe an este suportabilă de la buget.
„Noi ne-am făcut foarte bine niște calcule și iată că prognozele pe care la avem după primele trei luni de guvernare sunt chiar mai optimiste decât noi am considerat că se va întâmpla”.