Decizie a CCR vizând proprietarii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2014, 10:00
Proprietarii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, care s-au adresat instanţelor pentru soluţionarea retrocedării, vor fi nevoiţi să aştepte decizia definitivă a acestora fără a putea beneficia de prevederile actului normativ adoptat anul trecut. Judecătorii CCR au decis ieri că termenele stabilite prin lege nu se aplică şi cazurilor aflate deja pe rol. Potrivit acestora, dacă textul ar fi rămas în forma actuală, exista posibilitatea ca toate cauzele aflate în curs de soluţionare să fie trimise către autorităţi pentru a le rezolva. Astfel, cauzele ar fi fost scoase de pe rolul instanţelor prin declararea lor ca inadmisibile sau premature pentru a fi trimise către autorităţi. Instanţele urmează să rezolve până la final procesele, respectiv să stabilească dreptul şi cuantumul, iar ulterior va fi trimisă către autoritate cauza doar pentru care a fost emis titlul. Decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.