Horoscop-duminică, 30 aprilie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 30 aprilie 2017, 07:30
Taur. Sunteți destul de stresat de o lucrare pe care trebuie să o terminați urgent. S-ar putea ca relațiile sentimentale să aibă de suferit dacă amânați o călătorie planificată mai demult. Partenerul de viață nu prea crede că sunteți cu adevărat ocupat. Vă recomandăm să aveți răbdare și să vă păstrați calmul.
Gemeni. Aveți mari șanse de succes într-o călătorie de afaceri. Este recomandabil să evitați discuțiile în contradictoriu cu cei care vă însoțesc. După-amiază aveți posibilitatea să rezolvați o problemă sentimentală mai veche. Pe plan financiar, nu este cazul să vă faceți griji. Banii de care aveți nevoie vor apărea în curând.
Rac. Dimineața aveți tendința de a deveni irascibil și riscați să îi dați partenerului de viață o replică nejustificat de dură. Dacă vreți să evitați tensionarea relației, fiți pregătit să vă cereți scuze imediat! Nu este o zi bună pentru afaceri, dar nici pentru întâlnirile cu prietenii. După-amiază este posibil să vă decideți, în sfârșit, să vă ocupați de sănătatea dumneavoastră, cedând la insistențele unei persoane vârstnice din familie.
Leu. S-ar putea să fiți indispus din cauza unei nereușite în afaceri. Nu este exclus să aveți o discuție aprinsă cu persoana iubită, dacă vă schimbați în ultima clipă planurile pentru zilele următoare. Ar fi bine să vă limitați la activități simple și să vă odihniți mai mult.
Fecioară. Se pare că nu sunteți într-o formă fizică prea bună și vă enervați foarte ușor. Nu este o zi favorabilă deciziilor importante sau planurilor de viitor. Vă recomandăm să nu semnați documente oficiale. Evitați discuțiile în contradictoriu!
Balanță. Nu este exclus să aveți discuții în familie din cauza unor probleme financiare. Puteți evita o situație neplăcută dacă țineți cont și de dorințele celorlalți. Vă sfătuim să nu începeți mai multe treburi deodată, pentru că riscați să nu terminați niciuna. Ar fi bine să acordați mai mult timp odihnei.
Scorpion. Astăzi nu sunteți prea comunicativ și ar fi bine să amânați toate întâlnirile importante. Vă sfătuim să nu vă ocupați de chestiuni importante, care necesită o bună capacitate de comunicare. În schimb, puteți să rezolvați cu ușurință mici probleme din locuință.
Săgetător. Entuziasmul de care dați dovadă ar putea să vă atragă invidia unor persoane din anturaj. Este posibil să aveți discuții cu persoana iubită, care vă reproșează că petreceți prea mult timp cu prietenii. Vă sfătuim să acordați mai multă atenție familiei.
Capricorn. S-ar putea să întâmpinați dificultăți în relațiile sociale și să fiți atras într-un conflict. Vă recomandăm să evitați certurile. Ar fi bine să acceptați ajutorul prietenilor și al familiei, dacă vreți să terminați cu bine ce v-ați propus.
Vărsător. Dimineața s-ar putea să fiți confuz din cauza unor probleme de natură sentimentală și să vă concentrați mai greu. Puteți câștiga sume mici din colaborări, dar vă sfătuim să fiți prudent. Țineți cont de sugestiile unei persoane cu experiență!
Pești. Este posibil să vă treziți cu o stare de nervozitate nejustificată și să aveți reacții necontrolate față de cei apropiați. Riscați să jigniți o femeie și să vă pară rău mai târziu. Astăzi este recomandat să nu încheiați afaceri și să nu semnați documente oficiale. Spre seară, s-ar putea să luați o decizie inspirată în privința unei călătorii.
Berbec. Este posibil să aveți o zi tensionată din cauza neînțelegerilor cu un coleg sau un partener de afaceri. Se pare că nu prea reușiți să vă concentrați. Ar fi bine să amânați deciziile importante. Vă sfătuim să evitați discuțiile în contradictoriu.
Sursa: eastrolog.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.