Craiova: ancheta interna la Spitalul Filantropia. Seful Sectiei de hematologie a fost demis!
Publicat de Cosmin Meca, 2 mai 2017, 13:07
Comisia de disciplină din cadrul Spitalului Municipal „Filantropia” a decis în cazul celor 12 pacienți care au fost transfuzați pe 24 februarie și din care șase au dezvoltat reacții adverse, doi decedând, demiterea șefului Secției de hematologie, începând cu data de 1 mai, pentru neîndeplinirea obligațiilor din punct de vedere administrativ, informează agerpres.ro
Potrivit directorului medical al Spitalului „Filantropia”, dr. Lorena Dijmărescu, în cazul șefului Secției de hematologie, comisia de disciplină a stabilit că acesta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile privind organizarea secției, iar pe o perioadă de două luni a fost suspendat din funcție și asistentul-șef.
„S-au constatat vicii de procedură în ceea ce privește transportul materialelor biologice și supravegherea transfuziilor, fără să fie vorba de o culpă medicală, profesorul Găman (dr. Dragoș Găman, șeful Secției de hematologie — n.r.) neîndeplinindu-și atribuțiile din punct de vedere administrativ. Ca atare, a fost demis din funcție începând cu 1 mai. De asemenea, pe o perioadă de două luni a fost suspendat din funcție și asistentul-șef al secției și au fost date sancțiuni asistentelor care se aflau în tura respectivă pentru că nu au îndeplinit toate procedurile legate de înscrisurile care trebuie să apară în foile de observație”, a declarat presei, directorul medical al Spitalului „Filantropia”.
În urma anchetei interne efectuate la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, conducerea spitalului a constatat că, la nivelul Secției de hematologie nu au fost respectate protocoalele și procedurile interne, personalul medical nu a respectat hotărârile Comisiei de hemovigilență și procedurile de operare în formularele specifice administrării de sânge și derivate sanguine, motiv pentru care a fost constituită o comisie de disciplină.
„La nivelul Clinicii de hematologie au fost constatate deficiențe în completarea documentelor medicale prin nerespectarea protocoalelor și procedurilor interne. Personalul medical din cadrul Secției de hematologie nu a respectat hotărârile Comisiei de hemovigilență cât și procedurile de operare în formularele specifice administrării de sânge și derivate sanguine, încălcând dispozițiile Ordinului nr.1224/2006 cu referire la atribuțiile asistenților medicali privind transfuzia sanguină”, a precizat conducerea Spitalului „Filantropia”.
La șase dintre cei 12 pacienți ai Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova, care în urmă cu o două luni au fost supuși unor transfuzii de sânge, au apărut reacții adverse, iar doi dintre aceștia — o femeie de 81 de ani și un bărbat de 64 de ani — au decedat. Conducerea unității spitalicești a sesizat organele penale cu privire la această situație, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, care efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale serologice de către Institutul Naționale de Hematologie București.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a amendat Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova cu 25.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină și cu câte 1.000 de lei pe medicul de gardă, asistentul de la unitatea de transfuzii și alți trei asistenți din Secția de hematologie.
Inspectorii DSP Dolj au constat că transfuziile s-au făcut în absența medicului curant, așa cum recomandase comisia de hemovigilență a spitalului încă din luna noiembrie 2016, nu a fost respectat intervalul orar 8,00 — 13,00, iar foile de observație, documentele UTF erau incomplete sau recompletate, nu conțineau acordul bolnavului de a primi transfuzie sau nu aveau menționate ora la care a început transfuzia și ora la care s-a finalizat.