Succesul e…Molipsitor!
Publicat de Puiu Vulea, 8 mai 2017, 13:10
Luni, 8 mai, de la ora 15:00, la Spaţiul Public European (strada Vasile Lascăr, nr. 31), Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural ConsultingTM Group va susține conferinţa de presă de lansare a celei de-a doua ediţii a campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!” – parte a Caravanei fondurilor structurale.
Derulată pentru prima dată în anul 2014, această iniţiativă a strâns laolaltă proiecte și promotori de proiecte ce au transformat România și au arătat impactul pe care fondurile europene îl pot avea asupra oamenilor și comunităților.
Anul acesta, în prezenţa comisarului european pentru politica regională, Corina Creţu, va fi relansat procesul de descoperire a inițiativelor de succes din fonduri europene și de apreciere a celor care le-au făcut posibile.
În perioada mai-noiembrie 2017 Caravana va vizita cele 8 regiuni ale României, se va discuta despre lecțiile învățate și vor fi prezentate exemple de bune practici ale beneficiarilor de la nivel local.
În luna decembrie 2017 se va desfășura cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale.