Programul de acordarea subvenţiilor pentru cultivarea roșiilor, prelungit (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 22 mai 2017, 10:00 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:17
Programul prin care li se acordă subvenţii celor care cultivă roşii în solarii va fi prelungit până pe 15 iunie.
Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a precizat că măsura era necesară, întrucât în această primăvară au fost temperaturi scăzute, iar recoltele vor fi întârziate. Subvenţia este 3.000 de euro pentru o mie de metri pătraţi cultivaţi cu tomate. Petre Daea:
Programul de stimulare a cultivatorilor de tomate este proiectat pentru următorii opt ani.
Pentru a beneficia de subvenţii, agricultorii trebuie să obţină o producţie de minimum 2 kilograme de roşii pe metrul pătrat şi să valorifice o cantitate de minimum 2 tone, dovedită cu documente justificative, în perioadele ianuarie-mai şi noiembrie-decembrie.