Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A fost adoptat mandatul de negociere pentru Brexit

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 22 mai 2017, 20:14

Statele Uniunii Europene (fără Marea Britanie) au adoptat, astăzi, mandatul de negociere pe care-l încredințează negociatorului-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în vederea desfășurării tratativelor cu Marea Britanie pentru convenirea condițiilor retragerii acesteia din blocul comunitar, transmite AFP.

Mandatul acordat de către statele membre este „ferm și clar”, a scris, tot Twitter, negociatorul-șef adjunct, Sabine Weyand.

Numit negociator-șef pentru Brexit, la o lună după referendumul prin care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, Michel Barnier și-a format deja echipa și efectuează numeroase vizite în cele 27 de state pentru a se întâlni cu liderii statelor membre.

Liniile directoare ale acestor tratative, care schițează poziția ce va fi susținută la discuțiile cu guvernul britanic, precum și obiectivele care vor fi urmărite de blocul comunitar în cadrul acestor negocieri, au fost aprobate de liderii europeni la summitul extraordinar desfășurat pe 29 aprilie la Bruxelles.

Spania/ Stare de urgență sanitară, în Valencia
International marți, 5 noiembrie 2024, 10:17

Spania/ Stare de urgență sanitară, în Valencia

Situaţia începe să revină la normal în Barcelona, după ploile torenţiale, care păreau că vor duce la repetarea tragediei din Valencia....

Spania/ Stare de urgență sanitară, în Valencia
Americanii își aleg, astăzi, președintele
International marți, 5 noiembrie 2024, 09:48

Americanii își aleg, astăzi, președintele

Alegeri decisive, astăzi, în Statele Unite ale Americii. Donald Trump vs. Kamala...

Americanii își aleg, astăzi, președintele
Spania: Numărul morților a ajuns la 217, în urma inundațiilor devastatoare, de săptamâna trecută
International luni, 4 noiembrie 2024, 16:45

Spania: 217 morți, în urma inundațiilor devastatoare, de săptămâna trecută

Au murit 217 oameni, în inundații, și sunt mulți dispăruți, printre care, și 4 români. Ploile abundente continuă în zona orașului...

Spania: 217 morți, în urma inundațiilor devastatoare, de săptămâna trecută
Spania/ Stare de urgență sanitară, în Valencia
International luni, 4 noiembrie 2024, 15:16

Barcelona /Spania: Cod roșu de ploi puternice, zboruri deviate și trenuri anulate

Aeroportul El Prat din Barcelona a fost închis, iar trenurile suburbane din Catalonia au fost anulate. Barcelona se află sub cod roșu de ploi...

Barcelona /Spania: Cod roșu de ploi puternice, zboruri deviate și trenuri anulate
International luni, 4 noiembrie 2024, 09:32

Prezență record la vot, în diaspora, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova

O participare semnificativ mai mare ca în primul tur de scrutin, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a fost înregistrată în...

Prezență record la vot, în diaspora, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova
International luni, 4 noiembrie 2024, 09:14

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de președinte al Republicii Moldova

Preşedinta pro-europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu a câştigat un nou mandat, printr-o victorie clară în turul decisiv de ieri, al...

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de președinte al Republicii Moldova
International duminică, 3 noiembrie 2024, 09:39

Şapte români din cei 16 daţi dispăruţi în inundaţiile din Spania sunt în siguranţă

...

Şapte români din cei 16 daţi dispăruţi în inundaţiile din Spania sunt în siguranţă
International sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 09:40

16 români sunt pe lista dispăruților în inundaţiile catastrofale din Valencia

...

16 români sunt pe lista dispăruților în inundaţiile catastrofale din Valencia