Independenţa energetică (audio)
Publicat de Liviu Goga, 25 mai 2017, 08:49
Independenţa energetică este scopul urmărit de România, iar în cel mai scurt timp guvernul va demara investiţiile la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. – a afirmat ieri, la Piteşti, premierul Sorin Grindeanu. Un prim pas îl reprezintă lucrările de cercetare şi inovare la noul reactor de la Institutul de Cercetări Nucleare de la Mioveni, care vor contribui la dezvoltarea programului energetic nuclear naţional. Acest program prevede operarea în condiţii de siguranţă a Unităţilor UNU şi DOI de la Cernavodă, finalizarea unităţilor 3 şi 4, construirea unei noi centrale nucleare, promovarea pe termen mediu şi lung a reactorilor de ultimă generaţie, dar şi depozitarea în condiţii de siguranţă a combustibilului ars şi a deşeurilor radioactive. Aflat ieri la Mioveni, ministrul cercetării, Şerban Valeca, a anunţat crearea unui consorţiu naţional pentru dezvoltarea celui mai nou proiect de reactor, care va avea un rol important în construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă: