Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, evacuat din cauza unui pachet suspect
Publicat de Cosmin Meca, 3 iunie 2017, 18:10
Aeroportul Charles de Gaulle din Paris a fost evacuat, sambata, timp de peste o ora, dupa ce a fost gasit un ”pachet suspect” in apropierea zonei in care se controleaza pasapoartele.
Autoritatile aeroportului au confirmat intr-un mesaj postat pe Twitter ca un perimetru de securitate a fost instituit si ca echipe efectuau cercetari, relateaza news.ro, care preia TheSun.co.uk.
Calatori afectati de intarziere au postat pe Twitter imagini in care apar numerosi oameni pe aeroport si afirma ca au auzit un ”bum puternic”, despre care aeroportul a anuntat ca a avut loc in timpul unor proceduri.
”La aeroportul CDG. Este o valiza abandonata, iar oamenii refuza sa evacueze. Comunicarea este proasta”, a scris un calator pe Twitter.
”Am asteptat 45 de minute afara, langa securitatea #CDG. Nu exista detalii”, a scris un alt calator.