FMI anticipează o scădere a economiei în Statele Unite şi Marea Britanie
Publicat de Cosmin Meca, 24 iulie 2017, 13:00
Fondul Monetar Internaţional anticipează o scădere a economiei în Statele Unite şi în Marea Britanie, anul acesta.
Decizia a fost luată după ce organizaţia a constatat o activitate economică mai scăzută decât aşteptările în aceste două ţări, în primele 3 luni ale anului.
Potrivit BBC, predicţiile FMI în ceea ce priveşte economia globală rămân neschimbate, cu o creştere de 3,5 la sută în 2017 şi 3,6 în 2018.
În privinţa zonei euro, Fondul a revizuit în creştere economiile unor ţări precum Franţa, Germania, Italia şi Spania iar pentru întreaga regiune, creşterea este anticipată la 1,9 la sută anul acesta, faţă de 1,7 procente până acum.