Rămâne unul dintre cele mai mare mistere din istoria criminalisticii britanice, iar lista potenţialilor suspecţi este foarte lungă. Totuşi, adevărata identitate a lui Jack Spintecătorul s-ar putea să fi fost în final confirmată, după ce oamenii de ştiinţă au dovedit autenticitatea unui controversat jurnal victorian.
Concret, acum 25 de ani, pasionaţii de subiectul „Jack the Ripper” din întreaga lume au fost pur şi simplu uluiţi de descoperirea unui carnet de memorii necunoscut până atunci, pretinzând că a fost scris de un comerciant de bumbac din Liverpool, pe numele lui James Maybrick.
În volumul care avea în total 9.000 de cuvinte, Maybrick mărturisea că a ucis cu brutalitate cinci femei în estul Londrei şi o prostituată în zona oraşului Manchester, povestind şi modul în care a făcut-o.
Semnătura de pe jurnal este una dintre dovezile cele mai concludente: „Îmi dezvălui numele pentru ca toată lumea să ştie, iar istoria să consemneze ce poate face dragostea dintr-un gentleman înnăscut. Al vostru, Jack Spintecătorul”.
După doar câteva luni de la apariţia la rafturi a acestui exemplar, specialiştii, care l-au supus unei serioase analize, au început să pună la îndoială autenticitatea sa. Carnetul a ajuns prima dată în atenţia publicului printr-un samsar de metale din Liverpool, numit Mike Barrett, caree a pretins că l-a obţinut printr-un prieten de familie, Tony Devereux.
Din păcate, acesta din urmă a murit la scurt timp, aşa că adevărata provenienţă a jurnalului nu a fost niciodată pe deplin confirmată, sedimentând ideea că totul este doar o înşelătorie foarte bine pusă la punct, informează jurnaliştii de la The Telegraph.
Cu toate acestea, cercetările – conduse Bruce Robinson, scriitorul şi regizorul filmului clasic Withnail&I – care a petrecut ani întregi aplecat asupra acestei poveşti, crede că în sfârşit identitatea celui mai notoriu criminal din istorie a fost deconspirată.
Robert Smith, cel care a publicat jurnalul original după care a fost scrisă noua carte, crede că Barrett şi cei care i-au dat documentul au ţinut acest secret tocmai pentru că erau înspăimântaţi sau persecutaţi.
Atunci când memoriile au apărut pentru prima dată, Mike Barrett a refuzat să ofere o explicaţie măcar satisfăcătoare referitoare la provenienţa lui, dar după cercetări minuţioase conduse de Robinson putem să facem acum publică o pistă care ne conduce direct la casa lui Maybrick. Comerciantul care a murit în 1889, la un an de la crimele de la Whitechapel, a trăit pe o proprietate imensă cunoscută drept Battlecrease House, într-o suburbie a oraşului Aigburth.
În 1992, o firmă locală de contractări lucrări electricitate, Portus&Rhodes Ltd., făcea modernizări la proprietate şi diverse renovări la instalaţia electrică. Printre muncitori se aflau trei localnici, Arthur Rigby, James Coufopoulos şi Eddie Lyons. Ultimul era o prezenţă frecventă la The Saddle Inn din Anfield, acolo unde şi Barrett era o persoană destul de cunoscută.
Potrivit unor documente obţinte de la compania de electricitate, atât Coufopoulos cât şi Rigby se aflau la lucru în dimineaţa zilei de 9 martie 1992, aceeaşi în care Barrett l-a contactat pe agentul literar din Londra, Doreen Montgomery, spunându-i cuvintele care au rămas în istorie: „Am jurnalul lui Jack Spintecătorul, aţi fi interesat să-l vedeţi?”.
„Barrett a fost un personaj local foarte colorat care se lăuda mereu că este autor, aşa că atunci când electricienii au găsit acest volum, au crezut că el va fi omul ca îii va ajuta să îl vândă unei edituri.
Adevărul este că singura reuşită literară a lui Barrett a fost scrierea unor cuvinte încrucişate într-o revistă săptămânală dedicată copiilor. Acesta avea o natură foarte impetuoasă, doar dacă i-ar fi spus cineva despre semnătura de la sfârşitul jurnalului ar fi fost suficient ca să fugă să-l publice. Nu era extrem de alfabetizat cultural, iar ideea că ar fi fost în stare să fie artizanul unei scamatorii atât de credibile şi sofisticate nu este plauzibilă”, susţine Smith.
Atunci când jurnalul a fost publicat, părerile referitoare la autenticitatea sa au fost împărţite. Unii spun că detaliile ar fi putut fi cunoscute doar de însuşi criminalul, în vreme ce alţii sugerează că a fost doar o înşelătorie orchestrată inteligent folosind relatările din presă ale vremii. Lucrurile s-au complicat şi mai tare în 1995, atunci când Barrett a semnat o declaraţie pe propria răspundere în care pretindea că a inventat totul. Mai târziu, însă, a retras aceste afirmaţii.
Presupuşii săi aliaţi, Rigby, Coufopoulos şi Lyons au negat întotdeauna că ar fi fost implicaţi în descoperirea volumului, cu toate că versiunile lor referitoare la eveniment erau uşor diferite.Totuşi, Smith nu a renunţat niciodată la părerea sa potrivit căreia documentul ar fi autentic.
„Nu am avut niciodată nicio îndoială că jurnalul este real şi că a fost scris în 1888 şi 1889. Noua şi indiscutabila dovadă că pe 9 martie 1992 acesta a fost găsit sub podeaua camerei care a aparţinut lui James Maybrick în 1889 şi oferit în aceeaşi zi unui agent literar din Londra, spulberă orice presupuneri legate de autenticitatea sa. Prin urmare, cel mai probabil autorul este James Maybrick.
El a fost Jack Spintecătorul? Acum cu siguranţă că este principalul suspect, dar disputele referitoare la identitatea lui Jack Spintecătorul vor mai dura, probabil, cel puţin încă un secol”, spune acesta.
His alleged associates, Mr Rigby, Mr Coufopoulos and Mr Lyons have all since denied being involved in the discovery of the book, although their versions of events were all slightly different.
