Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cutremur în Italia: două persoane au murit si 36 au fost rănite

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 22 august 2017, 16:30

Cel puţin două persoane au murit în cutremurul cu magntudinea 4,0 de pe Insula Ischia, în largul oraşului Napoli, în sudul Italiei, iar salvatori depuneau marţi eforturi să scoată dintre dărâmături doi copii în viaţă şi alte persoane.

O femeie în vârstă a murit la Casamicciola, în nordul insulei, ucisă de bucăţi de moloz ale unei biserici, potrivit Protecţiei Civile. Presa scrie că trupul altei femei a fost văzut între ruinele casei ei, care s-a surpat.

Către ora locală 4.00 (5.00, ora României), pompieri l-au salvat pe Pasquale, un bebeluş în vârstă de şapte luni, pe care l-au scos plângând, dar în viaţă, dintre darâmături după mai multe ore de efort.

Presa scrie că cei doi copii – în vârstă de patru şi şapte ani – s-au refugiat sub un pat, iar cel mai mare se află în contact, la telefon, cu salvatorii. Mama lor însărcinată, nevătămată, a dat alerta, iar tatăl lor a fost salvat către ora locală 2.30 (3.30, ora României).

Pagubele se concentrează în principal în două mici comune de pe coasta de nord a insulei – Casamicciola şi Lacco Ameno, vecine. Mai multe imobile s-au surpat, iar multe clădiri aveau scăpături ameninţătoare.

Aproximativ 36 de persoane au fost rănite, majoritatea uşor.

Cutremurul a avut loc la ora locală 20.57 (21.57, ora României). Epicentrul a fost localizat la zece kilometri adâncime, la nord-vest de insulă. Seismul, evaluat iniţail la magnitudinea de 3,6 de institutul de geofizică, a fost revizuit la 4,0 luni seara.

Cutremurul a fost urmat de cel puţin 15 replici minore.

SPITAL EVACUAT

Postul de informaţii Rai News 24 difuza imagini cu persoane aflate în concediu în apropiere de maşinile lor pline de valize. Altele stăteau pe bănci publice sau în grădinile caselor.

Potrivit presei italiene, multe maşini aşteptau, în portul de pe Ischia, să se îmbarce şi să ajungă la Napoli cât mai repede. Un feribot a plecat către ora locală 2.30 (3.30, ora României), iar altul două ore mai târziu.

Echipe de pompieri au fost mobilizate, din mai multe regiuni, pentru a fi operaţionale rapid, a precizat pentru presă prefectul Bruno Frattasi, în subordinea căruia se află pompierii. Între ele se aflau şi două unităţi specializate în căutări sub dărâmături.

Pe de altă parte, unicul spital pe Insulă, la Lacco Ameno, care a fost iniţial evacuat, a primit autorizaţia să se redeschidă. Mai mulţi pacienţi au fost trimişi către altă unitate cu elicopterul.

Acest seism are loc în contextul în care Italia se pregăteşte să comemoreze joi un an de la cutremurul soldat cu 299 de morţi la Amatrice şi în comunele vecine, în centrul ţării. În octombrie 2016, iar apoi în ianuarue 2017, alte trei seisme au devastat regiunea.

Restaurantele erau înţesate, iar numeroase magazine erau încă deschise la începutul acestei seri de vară, când un zgomot surd s-a auzit, iar totul a început să se zgâlţâie, au povestit mai mulţi martori pe Twitter.

”O experienţă teribilă, totul se zgâlţâia, în beznă, casele se surpau, un coşmar”, a scris o femeie.

”Eram pe canapea şi mă uitam la televizor. S-a luat curentul, zgâlţâieli, ceva îmi cade în cap, urlu, plâng, mama mă prinde şi am fugit afară”, povesteşte alta.

Alimentarea cu electricitate s-a reluat după câteva minute, însă numeroase persoane au rămas pe stradă, ezitând să se întoarcă în clădiri.

Pe Insula Ischia au loc seisme frecvent. Cel mai grav a vut loc în iulie 1883. Cu o magnitudine de 5,8, el s-a soldat cu peste 2.000 de morţi, inclusiv familia filosofului Benedetto Croce, pe atunci în vârstă de 17 ani, scos în viaţă de sub dărâmături.

 

sursa:stirileprotv.ro

Etichete:
Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți
International sâmbătă, 21 decembrie 2024, 08:32

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de...

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți
Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
International vineri, 20 decembrie 2024, 15:57

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe

Donald Trump amenință UE cu...

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
International vineri, 20 decembrie 2024, 11:24

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în...

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
International joi, 19 decembrie 2024, 18:58

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra...

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:51

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în...

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:41

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Platforma riscă amendă și chiar...

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
International marți, 17 decembrie 2024, 08:47

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis...

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis
International luni, 16 decembrie 2024, 20:30

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei...

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice