O nouă strategie a SUA în Afganistan
Publicat de Cosmin Meca, 22 august 2017, 12:30
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat o nouã strategie în Afganistan, menitã sã previnã transformarea țãrii într-un sanctuar pentru militanți islamiști.
Conflictul din Afganistan este cel mai lung din istoria modernã a Statelor Unite și s-a declanșat dupã atacurile Al Qaida din septembrie 2001, în condițiile în care liderul rețelei teroriste, Osama Bin Laden, era adãpostit de regimul taliban de atunci. Talibanii au fost învinși rapid de forțele americane, însã au declanșat o insurecție iar în ultima perioadã câștigã tot mai mult teren.
Noua strategie a lui Trump prevede și mãrirea efectivelor americane cu aproximativ 4000 de militari.
De asemenea, liderul de la Casa Albã a anunțat cã forțele americane vor ataca grupãri teroriste și de infractori și cerut o mai mare implicare a NATO și a statelor din regiune, în principal Pakistan și India.
Reuters noteazã cã Donald Trump a fost un adept al retragerii din Afganistan și a trebuit convins de consilierii sãi cu privire la necesitatea continuãrii campaniei din acea țarã.