Proprietarul câinelui care a ucis un băiat de 4 ani, cercetat în libertate
Publicat de Cosmin Meca, 23 august 2017, 19:00
După ore întregi de căutări, poliţiştii l-au găsit, marţi seară, pe proprietarul câinelui care a atacat şi a ucis un băieţel de 4 ani şi jumătate, din Sighetu Marmaţiei.
Tânărul, care era unchiul copilului, a fost audiat şi dispăruse după ce a dat declaraţii.
El este cercetat acum în libertate pentru ucidere din culpă. Şi va fi tras la răspundere şi pentru că animalul sau, un Amstaff, nu era înregistrat la poliţie, aşa cum cere legea în cazul raselor de lupta.
Tânărul de 17 ani a revenit în ţară acum două luni. A fost plecat la muncă în străinătate şi, când s-a întors, a adus şi patrupedul din rasă Amstaff. Iar membrii familiei au acceptat să stea cu un câine de lupta în casă, deşi nu îi cunoşteau trecutul.
Marţi, în casă familiei şi-au făcut apariţia şi câţiva angajaţi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului. În momentul tragediei, băiatul de patru ani şi jumătate era în grijă străbunicilor, după ce mama să a plecat la muncă în Anglia.
Specialiştii interzic total că un copil să rămână singur cu un animal, mai ales o rasă de lupta.
CIPRIAN CORDOŞ, instructor canin: “Ceea ce este important într-o familie e să se facă reguli simple prin care arătăm câinelui ce are voie şi ce nu are voie. Dacă nu au fost făcute aceste reguli, atunci câinele a încercat, probabil, să domine un membru mai slab al al familiei, pe care să îl domine. Am un copil, are doi ani, sunt dresaţi, campioni, dar nu îi las niciodată nesupravegheaţi cu copilul. Nu ştim niciodată cum reacţionează câinele. Din greşeală copilul îl calcă pe picior, îl trage de limba sau mai ştiu eu şi câinele reacţionează pentru a se apară.”
Tânărul proprietar al câinelui este cercetat acum pentru ucidere din culpă, dar şi pentru că nu şi-a supravegheat câinele şi nu l-a înregistrat la poliţie.
sursa:stirileprotv.ro