Precizările lui Macron
Publicat de Liviu Goga, 24 august 2017, 17:10
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că se aşteaptă să ajungă la un compromis, până la sfârşitul anului, în privinţa reglementărilor europene referitoare la angajarea muncitorilor din state ale Uniunii Europene în care salariile sunt mai mici. Aflat în turneu în Europa de Est, într-o campanie împotriva directivei privind „muncitorii detaşaţi”, Macron a ridicat posibilitatea unui acord, în conferinţa de presă susţinută la Bucureşti cu omologul său român, Klaus Iohannis, care a declarat că aceste reguli trebuie clarificate şi îmbunătăţite. „Pe de o parte, există o nemulţumire în Franţa, cu privire la muncitorii nedeclaraţi, iar pe de altă parte, sunt multe persoane în estul Europei, în România, care vor să lucreze în Franţa, Germania, Spania. Este clar că directiva trebuie să fie clarificată şi îmbunătăţită”, a declarat Iohannis. UE încearcă să depăşească disensiunile apărute între state din vestul şi estul Europei, în legătură cu practica ce permite firmelor din ţări cu salarii mici să detaşeze lucrătorii în alte state europene.