Parlamentul European a votat raportul WiFi4EU
Publicat de Puiu Vulea, 17 septembrie 2017, 12:13
Parlamentul European a votat raportul WiFi4EU, referitor la promovarea conexiunilor la internet de mare viteză în comunităţile locale, inițiativă prin intermediul căreia Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.
Inițiativa WiFi4EU se adresează organismelor din sectorul public, în special municipalități locale, biblioteci, centre de sănătate etc. Ea va finanța echipamentele și costurile de instalare (punctele de acces la internet), iar beneficiarul va plăti pentru conectivitate (abonamentul la internet) și întreținerea echipamentului timp de cel puțin 3 ani.
Bugetul alocat este de 120 de milioane EUR pentru perioada 2017-2019 iar fondurile vor fi distribuite într-un mod cât mai echilibrat din punct de vedere geografic, astfel încât, până în 2020, cel puțin 6 000 de localități din UE să beneficieze de conexiuni de mare viteză.
Inițiativa WiFi4EU va fi implementată prin intermediul unor proceduri simple și nebirocratice – depunerea on-line a proiectelor, plăți prin cupoane valorice și cerințe de monitorizare simplificate.
Se preconizează că prima cerere de proiecte va fi lansată către sfârșitul anului 2017 sau la începutul anului 2018.