Începe înregistrarea dosarelor de acordare a stimulentelor educaționale
Publicat de Puiu Vulea, 19 septembrie 2017, 07:44 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:59
Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova anunţă că, începând cu data de 19.09.2017, se derulează activitatea de înregistrare a dosarelor de acordare a stimulentelor educaționale sub forma tichetelor sociale, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familiile defavorizate, pentru anul şcolar 2017-2018.
Stimulentul educațional sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar, se acordă familiilor ce au copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani care frecventează grădinița, cu un venit mai mic de 284 de lei lunar pe membru de familie.
Solicitările se depun la sediul Direcţiei Publice Comunitare de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr.14, de luni pana joi intre orele 800-1300 si vineri 800-1000.
Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la numerul de telefon : 0251/510082.