Legea educației din Ucraina (audio)
Publicat de Liviu Goga, 19 septembrie 2017, 17:11
Parlamentul Ungariei a adoptat astăzi o rezoluţie prin care condamnă legea educaţiei din Ucraina, afirmând că aceasta contravine mai multor obligaţii asumate anterior de autorităţile de la Kiev şi apreciind că drepturile etnicilor maghiari din Transcarpatia sunt îngrădite de noul act normativ. Cu amănunte, Emil Groza:
Noua lege a educaţiei adoptată recent de Rada Supremă a Ucrainei prevede că minorităţile etnice din această ţară pot studia în limba maternă doar la grădiniţă şi gimnaziu, nu şi la liceu sau facultate. Autorităţile de la Bucureşti şi-au exprimat deja nemulţumirea în legătură cu această lege care va afecta comunitatea românească din Ucraina de aproximativ 400 de mii de oameni. Mâine, plenul reunit al Parlamentului României este aşteptat să adopte o declaraţie privind situaţia creată în Ucraina în urma adoptării acestei noi legi a învăţământului, a anunţat astăzi liderul senatorilor social.democraţi, Şerban Nicolae.