Starea lui Michael Schumacher s-a agravat
Publicat de Cosmin Meca, 21 septembrie 2017, 17:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:13
După zvonurile apărute în presă că Michael Schumacher s-a ridicat din pat, familia a transmis, printr-un avocat că fostul pilot de Formula 1 este în comă, iar starea lui s-a agravat.
Pe 29 decembrie 2013, germanul Michael Schumacher, septuplu campion mondial de Formula 1, schia în staţiunea Meribel din Alpii Francezi. Fostul sportiv s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de o piatră, iar viaţa sa a fost salvată de faptul că purta cască.
Din păcate însă, în ultima perioadă, starea acestuia s-a agravat tot mai mult, iar cu fiecare zi care trece, şansele de a-l pierde sunt tot mai mari.
Potrivit Cancan.ro, familia lui Schumacher a luat o decizie radicală, urmând să-l transfere pe fostul campion în SUA, acolo unde unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume va încerca să îl salveze. Mai mult decât atât, familia lui Schumi este gata să se mute în Texas şi pe termen nedeterminat, dacă va fi cazul.
„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, e dureros ce se întâmplă acolo.”, a declarat recent un membru al familiei fostului pilot F1.