Connect with us

Fapt divers

Focul care a putut fi stins doar cu ajutorul unei bombe nucleare. Timp de trei ani flăcările nu s-au oprit

Imaginile din arhivele istorice prezintă momentul în care…

Published

on

Imaginile din arhivele istorice prezintă momentul în care o bombă este detonată la sute de metri sub suprafaţa pământului. Cu ajutorul exploziei, fosta Uniune Sovietică a dori să stingă focul provocat de un gaz natural.

Videoclipul realizat în 1966 prezintă o flacără imensă care arde în mijlocul unui câmp, în timp ce muncitorii din Urta-Bulak încercau să o stingă cu apă. În următoarele cadre, zona este eliberată după amplasarea unei bombe nucleare în subteran. Conform Mail Online, prin detonarea bombei, autorităţile au reuşit să oprească sursa gazului care alimenta flacăra.

Găurile au fost forate la o adâncime de 1.524 de metri, iar în interiorul acestora au fost amplasate 30 de kilotone de explozibil nuclear la o distanţă de 35 de metri de acumularea de gaze. În septembrie 1966, bomba a fost detonată la 23 de minute după explozie, iar flacăra care ardea încontinuu din 1963 s-a oprit.

În cadrul cercetărilor ulterioare nu au fost detectate urme radioactive la nivelul solului. Puterea nucleară a fost considerată ”fără precedent” pentru acea perioadă, iar conform rapoartelor a fost pentru prima dată în istorie când o explozie a fost utilizată pentru oprirea emanaţiilor de gaze.

Ziarul din acea perioadă Pravda Vostoka a relatat experimentul: ”Cu ajutorul uneltelor proiectate special, un cilindru alungit, încărcătura nucleară a fost eliberată în gaură. Apoi zona a fost umplută cu ciment pentru a preveni răspândirea produsului la suprafaţă”.

Testul din 1966 a făcut parte din programul Explozii Nucleare pentru Economia Naţională, în cadrul căruia se încerca descoperirea unor noi utilităţi ale explozibililor nucleari în afara războiului.

sursa: descopera.ro