Unul dintre minerii răniţi în accidentul de la Lupeni, în stare foarte gravă
Publicat de Cosmin Meca, 6 octombrie 2017, 17:17
Unul dintre cei doi mineri răniţi în accidentul de la exploatarea Lupeni este în stare foarte gravă la spitalul Floreasca din Capitală, iar al celălalt se află în afara oricărui pericol, la spitalul din Petroşani. Un coleg al lor nu a supravieţuit accidentului; el a decedat în subteran. Avea 39 de ani şi era tatăl a trei copii.
Minerul internat la Spitalul Floreasca se află la terapie intensivă, intubat şi ventilat mecanic, iar prognosticul medicilor este rezervat.
Între timp, în Valea Jiului, au început anchetele şi a avut loc şi o întâlnire sindicatelor şi a salvatorilor minerilor cu ministrul Energiei, Toma Petcu.