Un mobil numit dorință
Publicat de Cosmin Meca, 28 octombrie 2017, 08:00 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31
-Da, mă, da, sigur că da, aşa facem… Bine, mai vorbim noi… Hai, să trăieşti!… Mă iertați, eram un pic prins, vorbeam la telefon, m-a sunat o gagică din generală. N-aţi vrea acum să-mi cer scuze. Adică de ce să-mi cer scuze dacă vorbeam la telefon?! N-am înţeles… E telefonul meu fac ce vreau cu el – vorbesc că de-aia e telefon. Că de-aia plătesc abonament. Ce dacă m-aude toată lumea?! Şi ce dacă e-n public?! Iote de-aia nu mai pot eu… N-o-ţi fi vrând acum să mă duc prin boscheţi, prin nu ştiu ce locuri şi colţuri discrete să vorbesc încet, să nu m-audă nimeni, să nu deranjez! Ei, asta era acum, ne găsi civilizaţia, ne copleşi bunul simţ, ne podidi buna creştere, dormim cu codul bunelor maniere sub cap… Mda, avem fasoane…
Eu, dacă vreau, vorbesc la telefon oriunde. Da, şi la teatru… Ce-are?! Îi povestesc lu’ vară-mea subiectul, că vară-mea e de la ţară şi n-are bani nici de navetă, nici de bilet şi nici eu n-am unde s-o ţiu peste noapte că vine cu toate neamurile. Oameni culţi, ce să mai vorbim…
Eu fără telefon sunt disperat, sunt un om mort, sunt terminat. Şi pe nevastă-mea am cunoscut-o tot prin telefon. Era pe centru, pe lângă statuie, se ducea-n vale, se uita la mine şi mi-a zis, aşa, dintr-odată, privindu-mă prin cap – „Te iubesc, Vasile!”. După ce ne-am luat ne-am mai văzut de vreo două-trei ori… N-avem timp – avem, fiecare, câte 5 telefoane. Ieri mi-a dat un SMS: zice că avem şi-un copil. Copilul are 5. Cinci ani. Telefoane are numai 3. Aşa mi-a zis nevastă-mea. Nu mi-a zis cine e Vasile. Deocamdată.
Nu ştiu cum au trăit ăia de dinaintea noastră fără telefoane mobile. Eu fără telefon nici nu mă pot mişca. Dar, cel mai mai mult şi mai mult îmi place să vorbesc la telefon pe trecerea de pietoni. Ce e bă, nesimţitule, de ce claxonezi? N-ai pic de respect, măi animalule… Vorbesc c-o doamnă, retardatule care eşti!
Dacă sunt cu maşina cel mai mult şi mai mult îmi place să vorbesc atunci când m-aşez la volan. N-am timp nici de centură, nici nu semnalizez ca să nu ard becurile, de asigurat să se asigure ăilalţi… Ce vrei, mă, te grăbeşti? Şi ce dacă te grăbeşti, n-oi fi vrând să mă dau la o parte ca să treci tu, tâmpitule?! Mişcă-te, bă, mai repede, fir-ai al bip-ului… Uită-te mă la ăsta cum îl găsi vorbitul la telefon tocmai pe trecerea de pietoni… Mişcă-te bă adormitule că asta merge pe benzină nu pe apă de izvor… Vai de capul tău! Şi de-al nostru! Ei, hai la revedere că, ia uite, sună telefonul!