Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

14 noiembrie – Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 14 noiembrie 2017, 09:46

Tema pentru ediția din 2017 a  Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este ”Femeile și diabetul — dreptul nostru la un viitor sănătos”. Astfel, se dorește ca toate femeile cu risc de a face diabet sau care suferă deja de această boală să poată beneficia, în mod accesibil și echitabil, de informația și medicația necesare prevenirii sau tratării. În acest sens, FID a demarat o campanie de informare din luna mai până în septembrie 2017.

Situația este una îngrijorătoare la nivel mondial, căci peste 199 de milioane de femei trăiesc cu această boală, estimându-se că până în anul 2040, cifra va ajunge la 313 milioane. Peste 2 milioane de femei își pierd viața, anual, din cauza acestei suferințe. Mai mult, una din șapte nașteri este afectată de diabet gestațional. Vestea bună, potrivit FID, este că mai bine de 70% din cazurile de diabet de tipul 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață sănătos, care neapărat trebuie să includă, printre altele, practicarea exercițiilor fizice, menținerea unei greutăți normale și evitarea fumatului.

Federația Asociaților Diabeticilor din România se alătură inițiativei globale a FID, organizând, la 14 noiembrie, conferința-dezbatere ”Femeia, în contextul diabetului zaharat”. Printre participanți se numără conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat la Departamentul sănătate publică din cadrul Administrației Prezidențiale; dr. Laszlo Attila, președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților și dr. Adrian Wiener, președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse, Senatul României. Printre subiectele abordate se numără: implicațiile diabetului în rândul femeilor; sarcina și diabetul zaharat; epidemiologia diabetului zaharat în populația feminină din România.

În România, există o îndelungată tradiție dedicată cercetării și tratării acestei boli. În 1921, profesorul Nicolae Paulescu a descoperit insulina. Savantul român a demonstrat eficiența acestei substanțe în reducerea hiperglicemiei și a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa, injecția cu insulină, a salvat milioane de vieți.

Conform site-ului Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, http://www.societate-diabet.ro/, în 1934 au fost înființate, la Spitalul Colțea, două saloane de diabet în clinica profesorului Ioan Nanu Muscel. În anul 1939, profesorul Ioan Pavel a inițiat ”Registrul de Diabet”, pentru ca în 1942 să se înființeze la Spitalul Colțea Centrul Antidiabetic, al treilea din Europa. Doi ani mai târziu, Ioan Pavel a publicat monografia ”Le Diabete”, prima de acest gen din țară și printre puținele publicate în lume. Pentru această lucrare a fost distins, în 1946, cu premiul Academiei de Știință de la Paris. În 1949, profesorul Pavel creează o clinică de nutriție și dietetică ce se transformă, ulterior, în clinica de diabet. Centrul antidiabetic se mută de la Spitalul Colțea, la Spitalul Cantacuzino.

Societatea Română de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice a fost fondată în 1957. Anul 1967 înseamnă înființarea specialității de diabet, nutriție și boli metabolice în România, care, în 1970, se regăsește ca specialitate independentă în nomenclatorul de specialități al MS. Prima serie de specialiști își începe activitatea în 1976.

Cele două tipuri de diabet zaharat sunt tipul 1, caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, și tipul 2, caracterizat prin prezența unei cantități mai mari de insulină decât la omul normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive sau printr-o cantitate mai mică față de normal, fără însă a lipsi cu desăvârșire. La rândul său, insulina este un hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism.

 

sursa: agerpres.ro

 

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)
Evenimente sâmbătă, 6 aprilie 2024, 17:48

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești

...

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești