100 de milioane de euro anual, pentru zona montană
Publicat de Puiu Vulea, 20 noiembrie 2017, 15:12 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:15
„Programele din zona montană sunt prioritare și necesare pentru viața satului românesc și din acest motiv alocăm un miliard de euro pentru dezvoltarea și menținerea oamenilor în aceste zone”, a declarat luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la o dezbatere privind satul românesc desfășurată la Academia Română. Potrivit MADR, zona montană va beneficia de un sprijin financiar anual de 100 de milioane de euro, începând din 2018, în baza unui program dedicat care se va derula pe o perioadă de 10 ani și pentru care se vor aloca de la bugetul național un miliard de euro.